Dacia va echipa viitoarea generație Duster cu un motor mai puternic, de 1.8 litri, hibrid, care va fi apoi oferit și pe versiunea mai mare, Bigster, cu un an mai târziu. Motorul este dezvoltat de Renault și pentru modelele sale, potrivit presei franceze, care citează surse din interiorul companiei.
Generația a doua a SUV-ului Dacia Duster a fost lansată în urmă cu aproape patru ani, iar modelul românesc se pregătește de un facelift. Există însă piețe pe care mașina abia acum este lansată. Un exemplu este piața din Rusia, unde Duster este vândut sub sigla Renault. Acum, Renault Duster 2 este lansat oficial, însă dotările sale depășesc cu mult imaginația clienților români.